Primăria Chișinău amplasează corturi pentru apă și intensifică comunicarea cu cetățenii în timpul caniculei

ion_ceban_corturi

Primarul Ion Ceban anunță că, în contextul perioadei de caniculă, Primăria Chișinău va continua să amenajeze corturi pentru furnizarea de apă în diferite zone ale orașului. În plus, reprezentanții Primăriei, din direcții și Preturi, vor ieși în teren pentru a informa și a discuta cu cetățenii, în zilele de odihnă sau după programul de lucru. El subliniază că aceste inițiative au scopul de a se apropia mai mult de nevoile și preocupările oamenilor.

Primarul a abordat și subiectul taxei de salubrizare de 10 lei pe lună, menționând că mulți cetățeni au avut întrebări referitoare la aceasta. El explică: “Vom elabora și pliante informative pentru a explica această taxă. Însă vreau să subliniez că persoanele de vârsta a treia, persoanele cu dizabilități și minorii sub 18 ani sunt scutiți de această taxă de salubrizare.”

Ion Ceban a solicitat evitarea manipulării informațiilor și a precizat că taxa de salubrizare a orașului nu are nicio legătură cu taxa de evacuare a gunoiului din tomberoane, conform prevederilor legale. El adaugă: “Banii colectați prin taxa de salubrizare, stabilită conform Codului Fiscal în Chisinau, în valoare de 10 lei pe lună, sunt destinați curățeniei întregului oraș. Această taxă a fost votată în Consiliul Municipal Chișinău (CMC). Am solicitat Parlamentului să elimine această taxă pentru noi și pentru întreaga țară, dacă se gândește la bunăstarea oamenilor. Numai Parlamentul poate anula această taxă, și nu trebuie să se facă campanie electorală pe această temă.”

Logo_MAN_CEBAN