,,Primăria Chișinău asigură cetățenii cu toate necesare, pentru buna desfășurare a sărbătorii Paștele Blajinilor”

ionceban_paste

Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, informează că, serviciilor municipale continuă să desfășoare un șir de activități, inclusiv de salubrizare pe întreg teritoriul orașului și în zonele din imediata apropiere și în interiorul celor zece cimitire din subordinea municipalității, pentru buna desfășurare a sărbătorii Paștele Blajinilor.

La fel, edilul a menționat că, pentru deplasarea cetățenilor la cimitirul „Sfântul Lazăr”, Primăria Chișinău va pune la dispoziția cetățenilor, din preajma Circului, circa 100 de unități de transport, ordine publică la îmbarcarea pasagerilor pentru deplasare către și de la cimitir, urmând a fi asigurată de către angajaţii Inspectoratului Național de Patrulare.

Important. Având în vedere că în zilele de 12 și 13 mai va fi sistată circulația transportului pe strada Doina, tronsonul cuprins între str. Socoleni și intrarea principală în Cimitirul „Sfântul Lazăr”, cu excepția transportului public, pe teritoriile gestionate de agenții economici din preajmă vor fi organizate locuri de parcare pentru transportul privat.

,,Autoritățile și poliția vor gestiona situația, astfel încât persoanele cu nevoi speciale să nu întâmpine dificultăți de deplasare. De asemenea, pe teritoriul cimitirului „Sfântul Lazăr” vor fi amplasate trei ambulanțe pentru acordarea asistenței medicale urgente, în diferite zone şi 1 ambulanţă în Cimitirul Central din strada Armenească”, a subliniat Ion Ceban.

Amintim că, în scopul deservirii populației în cadrul sărbătorii Paștele Blajinilor, în zilele de 12 și 13 mai, la intrările în cimitirul „Sfântul Lazăr” din str. Doina, precum și la intrarea în Cimitirul Central din str. Armenească, vor fi desfășurate activități de comerț cu pască, cozonac, produse de patiserie fără cremă, băuturi răcoritoare și fierbinți, flori și compoziți florale.

APL Chișinău face apel către cetățenii care merg la cimitir de Paștele Blajinilor să dea dovadă de responsabilitate și să depoziteze deșeurile în containerele special amenajate, pentru ca serviciile municipale să le poată evacua în timp util.

Logo_MAN_CEBAN