Primarul General, Ion Ceban, anunță că lucrările de reabilitare a căilor de acces către instituțiile de învățământ și de educație timpurie din Capitală continuă într-un ritm susținut.
„În cadrul eforturilor continue de îmbunătățire a infrastructurii urbane, municipalitatea a demarat și lucrările de reparație a accesului spre Instituția de Educație Timpurie Nr. 197 din sectorul Ciocana al Capitalei”, precizează edilul.
Proiectul are ca obiectiv principal modernizarea și optimizarea accesului pentru a asigura condiții mai bune pentru copii, părinți și locatari.
Această inițiativă, ca și multe altele implementate de Primăria Chișinău, are scopul de a crea un mediu mai sigur pentru elevi, părinți și personalul didactic din oraș.