Primăria Chișinău participă la InterTraffic Amsterdam 2024

436379132_991306109024471_6281573999631869299_n

O delegație a Primăriei Municipiului Chișinău participă în aceste zile la cea mai mare mare reuniune globală în domeniul mobilității inteligente – InterTraffic Amsterdam 2024.

Potrivit Primarului General, Ion Ceban, la evenimentul din Țările de Jos, Primăria Capitalei este reprezentată de managerii Direcției Generale Mobilitate Urbană și Regiei Transport Electric Chișinău, care, în mod sigur, vor reveni acasă cu diferite idei ce vizează modernizarea infrastructurii rutiere din oraș, inclusiv a transportului public și siguranța pietonilor.

„Expoziția InterTraffic Amsterdam este cunoscută ca epicentrul inovațiilor în mobilitate urbană, infrastructură, gestionarea traficului și siguranța rutieră și oferă o platformă excelentă pentru schimbul de bune practici și noile soluții tehnologice în domeniu, precum și de învățare și conectare cu experți din întreaga lume”, a mai menționat edilul.

În acest an, pe agenda evenimentului sunt peste 125 de sesiuni de informare interactive, demonstrații și prezentări în cadrul Programului Summit & Demonstrativ InterTraffic, unde peste 200 de experți își vor împărtăși cunoștințele despre big data, infrastructura inteligentă, conducerea conectată și automatizată, MaaS, parcările urbane, construcția de drumuri și multe altele.

La ediția din acest an a InterTraffic Amsterdam, care se desfășoară în perioada 16 – 19 aprilie, în Amsterdam, Țările de Jos, participă peste 900 de expozanți și 35.000 de profesioniști din industrie, din 140 de țări.

Logo_MAN_CEBAN