Primăria Chișinău și Ministerul Culturii au bătut palma. Ceban, despre ce se va întâmpla cu caldarâmul de pe 31 August

ion_ceban_31_august

Primarul general Ion Ceban a anunțat o soluție identificată în colaborare cu Ministerul Culturii pentru transformarea porțiunii cu caldarâm de pe strada 31 august, în zonă pietonală, precizând că:

„Din discuțiile pe care le au avut ieri colegii mei la minister s-a identificat o soluție pentru ca strada să fie pietonală. Acuma sunt specificațiile tehnice, deci una din soluții care a fost propusă de către Primăria municipiului Chișinău, cu unele ajustări, a venit din partea Ministerului Culturii. Urmează ca echipele tehnice aceste lucruri să le pună pe hârtie, ca să le puteam vedea împreună.”

Primarul a subliniat importanța respectării legislației în cazul reabilitării monumentelor de arhitectură națională sau lucrurilor de patrimoniu de importanță națională și a menționat că finanțarea ar trebui să provină din bugetul public național.

„În mod normal, lucrurile acestea trebuie să se întâmple atunci când este vorba despre monumente de arhitectură națională sau a lucruri de patrimoniu de importanță națională. Reabilitările trebuie să se facă conform legislației în vigoare, din sursele bugetului public național. Eu cred că urmează să discutăm și acest aspect cu Ministerul Culturii, după ce punem la punct nemijlocit toate detaliile privind partea tehnică a soluției identificate, după care vedem cine va pune și partea financiară. Noi suntem gata să contribuim în acest sens atâta timp cât 31 august este o stradă practic gata în următoarele câteva săptămâni pe întreaga porțiune și nu va fi bine dacă nu o vom termina și pe zona de pietonală,” a adăugat Ceban.

El a reiterat și disponibilitatea municipalității de a contribui în acest sens și a subliniat importanța finalizării lucrărilor în zona pietonală, deși a recunoscut că lucrările pot fi mai ample și mai complexe.

Logo_MAN_CEBAN