Primarul de Chișinău s-a întâlnit cu omologul său de la Viena. Ce au discutat cei doi

ion_ceban_viena

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a avut o întrevedere cu primarul de Viena, Michael Ludwig, în cadrul unei vizite de lucru în Austria. Cei doi edili au discutat despre cooperarea dintre cele două capitale și despre proiectele comune în domeniile social și cultural.

“Am avut o întrevedere foarte bună împreună cu colegii. Am discutat despre situația actuală din Republica Moldova, despre Chișinău și proiectele pe care le realizăm și despre programele sociale și suportul oferit inclusiv refugiaților din prima zi când au venit în Chișinău și pentru cei care s-au stabilit în capitală”, a declarat Ion Ceban.

Primarul de Chișinău a mulțumit pentru sprijinul oferit de Viena și a anunțat că va organiza mai multe evenimente în care va invita primarul de Viena și alte personalități austriece. “Am comunicat despre evenimentele pe care le vom organiza în capitală unde suntem bucuroși să îi avem în calitate de oaspeți și participanți, precum este Forumul social și alte evenimente culturale”, a spus Ion Ceban.

El a adăugat că învață de la una din cele mai mari orașe din Europa și preia cele mai bune practici. “În curând la Viena, Chișinăul va realiza un proiect inedit despre care vă vom informa”, a promis primarul de Chișinău.

Logo_MAN_CEBAN