Primarul general Ion Ceban a semnat astăzi un acord de colaborare cu Institutul de Zoologie. Ce reprezintă acesta

ion_ceban_demnarea

Primarul general Ion Ceban a semnat astăzi un acord de colaborare dintre Primăria municipiului Chişinău şi Institutul de Zoologie al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.

Edilul spune că va pune accent pe conlucrarea constructivă în domeniul protecției mediului ambiant, explorarea diversității și structurii populaționale a faunei, stării ecologice a ecosistemelor terestre și acvatice din raza municipiului Chișinău.

„La fel, activitatea de interes comun a celor două entităţi presupune efectuarea schimbului de informaţii şi experienţă, realizarea a noi proiecte comune. Pentru asimilarea şi promovarea punctelor forte al acestui parteneriat util comunităţii, vor fi organizate în comun reuniuni ştiinţifico-practice, axate pe probleme de mediu, în special, de diversitate a faunei și protecție a habitatelor.

În acelaşi context, se preconizează participarea comună la activitățile de conștientizare a publicului larg a problemelor de mediu, schimbări climatice, calitatea aerului şi a resurselor hidrologice, sau privind coabitarea armonioasă dintre om și animale. La final vor fi elaborate și prezentate recomandări de redresare la acest capitol, pentru valorificarea rațională a resurselor naturale în municipiul Chișinău”, a declarat Ceban.

Primăria municipiului Chişinău şi Institutul de Zoologie a semnat acest Acord de colaborare pentru un termen de 5 ani, dar cu posibilitatea prelungirii lui, în funcţie de relevanţa cercetărilor, utilitatea ce rezultă din realizarea lui şi aspectele ştiinţifico-practice de interes comunitar.

„Suntem în continuare deschişi pentru colaborarea şi cu alte institute de cercetare din republică. Consider că Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” are un mare potențial de dezvoltare pe care trebuie să îl valorificăm”, a conchis edilul.

Logo_MAN_CEBAN