Despre acest lucru a anunţat șeful Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, în cadrul şedinţei serviciilor municipale, care a menţionat că lecţiile online sunt un instrument bun pentru profesori de a continua procesul educaţional, chiar şi la distanţă.
Astfel, elevii vor putea accesa online o anumită temă. Ulterior, în cadrul unor discuţii tot online, cu toată clasa, aceştia vor fi evaluaţi de către profesor şi vor primi noi sarcini pentru acasă.
În total urmează a fi înregistrate 4800 de cursuri la diferite obiecte de studii, care vor fi stocate pe o platformă digitală (bibliotecă online).
Menţionăm că în procesul de înregistrare a lecţiilor sunt antrenate 32 de echipe de filmare din care fac parte: profesori, specialiști din domeniul culturii şi artei, precum şi jurnalişti.
Durata fiecărui curs este de 15 minute, iar conţinutul lecţiilor online a fost validat de consiliile pedagogice.