Programul municipal: 120 de terenuri de joacă amenajate într-un an

ion_ceban_teren

Primăria Chișinău continuă să investească în dezvoltarea infrastructurii de recreere în toate sectoarele Capitalei și în suburbii.

În acest context, Primarul General, Ion Ceban, informează că, în decurs de un an, în municipiul Chișinău au fost amenajate 120 de terenuri de joacă.

„Lucrările au fost executate în toate sectoarele Capitalei, în cadrul Programului municipal de construcție și amenajare a terenurilor de joacă pentru copii. Aceste spații contribuie la dezvoltarea infrastructurii destinate celor mici, oferind locuri moderne și sigure pentru joacă și recreere”, a subliniat edilul.

De asemenea, alte 6 complexe mari de joacă au fost instalate în suburbiile Capitalei: Stăuceni, Codru, Durlești, Cricova, Ghidighici și Colonița.

Precizăm că, adresele au fost selectate în baza solicitărilor locatarilor, în coordonare cu Preturile de sector.

Logo_MAN_CEBAN