Proiect de infrastructură realizat cu succes la Liceul „Alexei Mateevici” din Cricova

ion_ceban_litei

Lucrările la proiectul de construcție a unui nou acoperiș la Liceul „Alexei Mateevici” din Cricova s-au încheiat. Acesta a fost reparat integral. Proiectul investițional a fost realizat de Primăria municipiului Chișinău și Primăria Cricova. Valoarea lucrărilor este de peste 3,3 milioane de lei, dintre care peste 2,2 milioane de lei sunt contribuția municipalității, iar peste 1,11 milioane de lei – a bugetului local.

În cadrul proiectului a fost reparat capital acoperișul la cele patru blocuri ale instituției școlare. Acoperișul la trei blocuri a fost construit cu elemente de rezistență șarpant și frontoane. Pe al patrulea bloc a fost turnat acoperiș moale.

De asemenea, au fost instalate rigole și burlane pentru scurgerea apei. Pe acoperișul șarpant au fost montate parazăpezi. Au fost reparate streașina și coșurile de ventilare.

„Rezultatul implementării acestui proiect este crearea condițiilor sigure și confortabile pentru activitatea didactică. La Liceul Teoretic ,,Al. Mateevici” din Cricova învață peste 820 de elevi”, a scris primarul Ion Ceban pe rețelele sociale.

În anii 2020-2023, Primăria Chișinău a cofinanțat mai multe proiecte locale din Cricova. Printre acestea se numără construcția rețelelor de canalizare, a Stației de epurare, a unui teren de sport public, reparația Centrului de Sănătate, construcția unui acoperiș la Gimnaziul nr. 77 și la LT ,,Al. Mateevici”, modernizarea iluminatului stradal și a transportului public. Valoarea investițiilor municipale a depășit suma de 16 milioane de lei.

Logo_MAN_CEBAN