Proiecte sociale dezvoltate în suburbia Budești

3_Budesti.mp4_20231013_082523.101

În ultimii patru ani, în comuna Budești au fost realizate noi proiecte sociale pentru comunitate. Dintr-un buget total de peste 15 milioane de lei, alocat de municipalitate, a fost extinsă rețeaua de apeducte și canalizare, contribuția fiind de 3,4 milioane de lei.

Alte 3,5 milioane de lei au fost alocate pentru amenajarea a 4 km de trotuar, iar 900 de mii de lei – pentru construcția unui teren de sport și proiectarea unei săli sportive cu piscină.

De asemenea, în premieră, a fost construit un centru comunitar de zi pentru persoanele în etate și refugiați, unde bătrânii își petrec timpul, socializează și organizează diverse evenimente. Tot acolo, a fost amenajat un teren de fitness. Alocările municipale în cadrul acestui proiect fiind de 2,2 milioane de lei.

Totodată, în cadrul altor proiecte de infrastructură, au fost schimbate geamurile și reparată sala de sport la Liceul ”Budești”. A fost reparat acoperișul la Școala primară. La Căminul Cultural, Centrul pentru Copii și Tineret, Bibliotecă și Muzeul Satului au fost schimbate geamurile și ușile și reparate acoperișurile.

Pentru Grădinița ”Viorel și Viorica” au fost alocate 1,5 milioane de lei pentru reparația în interior și exterior, amenajarea teritoriului instituției și a terenului adiacent. De asemenea, a fost extins și modernizat iluminatul public pe mai multe străzi, iar municipalitatea a susținut și extinderea rețelelor de gaz și conectarea beneficiarilor.

Budești este localitatea în care Partidul MAN a înaintat lista de consilieri, în frunte cu liderul Mișcării Alternativa Națională din Budești, Alexandru Foma.

Logo_MAN_CEBAN