Proiectele inovative, susținute de Primăria Chișinău. Ion Ceban, despre cum poți să aplici la finanțare din partea municipalității

ion_ceban_buget

Municipalitatea susține proiectele inovative din capitală, astfel, doritorii pot depune dosarele de finanțare în cadrul Programului Bugetul Civil în municipiul Chișinău, ediția 2021. Despre aceasta scris edilul capitalei într-o postare pe pagina sa de Facebook. Primarul afirmă că este un lucru bun, deoarece inițiativele care aduc plus valoare în capitală merită a fi susținute.

„Proiectele ce urmează a fi implementate vor fi selectate de o comisie de evaluare formată din reprezentanții administrației publice locale a municipiului Chişinău și ai societății civile aleși prin concurs, ulterior vor fi supuse procesului de vot al cetăţenilor. La program pot înainta propuneri de proiecte cetățenii care locuiesc în municipiul Chișinău, iar depunerea dosarelor poate fi efectuată atât de persoane fizice cât și juridice, în mod individual sau în echipe, care au atins vârsta de 16 ani”, a punctat Ceban.

Edilul spune că ceea ce poate garanta este transparență în tot procesul, iar cei mai buni să câștige.

Un criteriu important este asigurarea co-finanțării, astfel pentru proiectele depuse de persoanele fizice, cofinanțarea va fi de la – 1%, iar pentru persoanele juridice – 20%. Mai multe detalii pot fi găsite pe Primăria Chișinău

Logo_MAN_CEBAN