Încă un proiect privind reabilitarea și modernizarea infrastructurii urbane a fost realizat de către Primăria Chișinău.
Potrivit lui Ion Ceban, este vorba despre lucrările de reparare a trotuarelor din str. Gheorghe Cașu, cartierul Telecentru al Capitalei.
„Lucrările au demarat la începutul lunii iunie și au fost executate de către Î.M. Regia „Exdrupo” prin asfaltarea trotuarelor pe ambele părți și montarea bordurilor noi,” a menționat Primarul General.
Accesele pentru pietoni duc spre importante unități sociale și de învățământ amplasate în preajmă.
„Pe strada Gheorghe Cașu se află Complexul Educațional Gimnaziul-Grădinița „STEAM”, căminele studențești ale Universității de Stat, blocuri locative și gospodării individuale. Totodată, pe străzile adiacente Malina Mică și Ipolit Soroceanu, sunt amplasate grădinițele nr. 7, 55 și 167,” a adăugat Ion Ceban.
Primăria Chișinău continuă să investească în îmbunătățirea infrastructurii urbane, asigurând astfel un mediu mai sigur și mai accesibil pentru locuitorii orașului.