Primarul general al capitalei, Ion Ceban, neagă acuzațiile aduse, în această dimineață, de către liderii fracțiunii PAS din CMC. Edilul le-a amintit celor din PAS, că anterior erau numite în funcții persoane incompetente care pe lângă faptul că nu-și îndeplineau funcțiile de bază, erau corupte și se îmbogățeau pe seama orașului.
„Până acum nu au auzit nimeni de organizarea concursurilor pentru angajarea în funcții. Eu am dispus ca toate Direcțiile să evalueze situația și să lanseze concurs pentru fiecare funcție. Astfel, prin concurs a fost ales și Șeful Direcției Generală Arhitectură Urbanism și Relații Funciare, Svetlana Dogotaru. Așa va fi și în continuare, pentru toate funcțiile vor fi realizate concursuri publice. Totodată, nimeni nu poate să mă învinuiască că promovez anumite persoane, având în echipă oameni profesioniști și apolitici”, a punctat Ion Ceban.
De asemenea, Ion Ceban le-a adus aminte celor din fracțiunea PAS că au trecut aproape 3 luni de când au venit în funcție și nu au prezentat deocamdată nici un plan de activitate și acțiuni concrete care urmează să le întreprindă și nici un proiect de decizie din orice domeniu nu a ajuns pe masa s-a.
„Așa dar, acum adevărul care nu a fost prezentat de către cei din PAS:
1. Dl. A. Pavaloi a fost numit in funcție de șef-adjunct DGETS, prin promovarea din funcția de șef direcție sectorul Râșcani. În prezent, exercită atribuțiile de șef direcție generală (nu este numit nici măcar șef interimar!) procedura este conform legislației.
Odată cu depunerea cererii de demisie personală a dnei R.Gutu, alți 2 șefi adjuncți ai Direcției generale și-au depus demisia. Astfel, din cei 4 manageri care asigurau administrarea activității DGETS era doar unul, iar instituția are nevoie să fie condusă până la organizarea concursului.
2. In celelalte cazuri de numire în funcție a adjuncților de la I.M. Piața Centrală și Î.M. „Autosalubritate” este strict prerogativa conducătorilor(directori/șefi întreprindere) entităților municipale respective. NU SUNT NUMIȚI DE PRIMARUL GENERAL”, a precizat Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Cât ține de Piața Centrală, primarul general a scris va realiza un audit complex.
Părerea mea este că nimeni din actuala conducere nu poate pe viitor să îndeplinească funcțiile de conducători, prea multe nereguli sunt acolo. La Î.M. „Autosalubritate” la fel vom face o analiza complexă cu privire la funcții, organigramă, rezultate economice și financiare și vom veni cu deciziile care se impun.
Menționez că activitatea fiecărui angajat este și va fi evaluată permanent, cei care nu vor face față și vor încălca legea vor fi sancționați disciplinar sau eliberați din funcție.
Orașul s-a sufocat de neprofesionalismul celor care au fost promovați de fostele conduceri și răbdați la locul de muncă pentru că erau comozi. Așa nu este și nu va mai fi”, a conchis edilul capitalei.