Reprezentanții asociațiilor și agențiilor de turism din Cernăuți au descoperit potențialul turistic al Chișinăului

ion_ceban_cernauti

Reprezentanții asociațiilor și agențiilor de turism din Cernăuți, Kameneț-Podolskii şi agenţi economici din regiunea Bucovina, Ucraina, au efectuat o vizită de studiu în municipiul Chișinău, pentru a descoperi potențialul cultural, turistic și istoric al orașului, cu scopul de a dezvolta relațiile în domeniul turismului între Ucraina și Republica Moldova.

„Delegaţia din Ucraina a vizitat Muzeul de Istorie al Orașului Chișinău, a făcut un tur pietonal şi a văzut proiectele municipale de turism „You are here” şi „Travel Ant” ”, a scris Ion Ceban.

Membrii delegației străine au mers în excursie și cu Troleibuzul Turistic, descoperind astfel circa 40 de obiective istorice importante din Capitală, timp de doar 90 de minute.

„Ruta valorifică în scurt timp cele mai importante pagini din istoria oraşului – începând cu locul întemeierii şi finisând cu Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău – Chisinau City History Museum”, a adăugat Primarul General.

Promovarea culturii, tradițiilor naţionale și schimbul intercultural și etnic între Republica Moldova și Ucraina rămân repere cheie pentru ambele ţări.

Logo_MAN_CEBAN