Sărbătorile de iarnă continuă

ion_ceban_sarbatoria

Programul sărbătorilor de iarnă al Primăriei municipiului Chișinău nu se încheie. Acțiunile continuă în centrul Capitalei, la Târgul de Crăciun organizat de municipalitate. Și acest sfârșit de săptămână va fi plin de evenimente desfășurate în PMAN, anunță edilul Ion Ceban, în special în data de 7 ianuarie, atunci când ortodocșii de stil vechi marchează Nașterea Domnului.

”În scopul promovării și valorificării tradițiilor populare, în data de 6 ianuarie, în ajun de Crăciun, în PMAN, începând cu ora 18:00, Ansamblul etnofolcloric ,,Crenguța de Iederă” va susține un program artistic dedicat sărbătorilor de iarnă. Colinde, urături, ursul, capra sunt doar câteva dintre tradițiile pe care le vor prezenta membrii Ansamblului ,,Crenguța de Iederă”. Vă invităm cu drag lângă pomul de Crăciun, să ne bucurăm împreună de spiritul sărbătorilor de iarnă”, a declarant Ion Ceban.

Precizăm că vineri, sâmbătă și duminică, de la ora 16:00 până la ora 21:00, copiii vor primi daruri de la Moș Crăciun în căsuța amenajată lângă principalul pom al capitalei. Zilnic, mii de oameni vizitează Târgul de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale.

Logo_MAN_CEBAN