Scuarul „Mihai Eminescu” prinde contur. Ion Ceban face mai multe precizări cu privire la etapa de reabilitare

ion_ceban_eminescu

Scuarul „Mihai Eminescu” din centrul capitalei se schimbă pe zi ce trece. Până acum au fost deja realizate cele mai importante lucrări ce ţin de instalarea iluminatului nocturn şi decorativ dar şi a sistemului de irigare, a declarat primarul general Ion Ceban.

Potrivit acestuia, în zonă vor fi instalate 40 de felinare, iar monumentul poetului Mihai Eminescu şi unii arbori vor fi iluminaţi decorativ în trei culori.

„Totodată o mare parte de pavaj a fost deja aplicat. Fiecare pavelă are o dimensiune de 40×60 cm. Menţionez că în premieră în acest scuar vom face un experiment, în ceea ce privește aplicarea pavajului, a iluminatului artistic, dar și a altor elemente inovative. Amenajate vor fi şi zonele verzi din scuar”, a precizat edilul.
Lucrările de reparaţie a scuarului ,,Mihai Eminescu” au început la 11 august şi urmează să fie finalizate în luna octombrie.

Ion Ceban a mai adăugat că zona verde din centrul capitalei va deveni încă un loc frumos unde vor fi organizate inclusiv evenimente culturale. „Obiectivul nostru este ca oamenii să se simtă bine, în sectorul unde locuiesc”, a mai spus edilul.

Logo_MAN_CEBAN