Serviciile municipale au înlăturat circa 60% din daunele cauzate de furtună

ion_ceban_lucrare

Primarul General Ion Ceban, informează că, până la această oră, serviciile municipale au reușit să înlăture în municipiul Chișinău circa 60% din totalul daunelor cauzate de intemperiile care au lovit noaptea trecută Capitala.

„Muncitorii din cadrul preturilor și al întreprinderilor municipale au lucrat fără întrerupere, începând cu ora 22:00 și până în prezent. Prioritate au avut lucrările de curățare și eliberare a căilor de acces”, a precizat edilul.

Totodată, spune Primarul General, serviciile de intervenție vor lucra și pe durata acestei nopți, inclusiv mâine, pentru a înlătura toate daunele, care, în mare parte, constau din copaci foarte mari ce au fost puși la pământ de rafalele puternice de vânt.

De altfel, majoritatea copacilor doborâți de intemperie sunt verzi.

„Astăzi, la Chișinău, a fost declarată situație de forță majoră. Aceasta rămâne în vigoare, ținând cont că avertizările meteorologice de ploi și vânt puternic au fost prelungite”, a subliniat Primarul General Ion Ceban.

În caz de urgență, cetățenii sunt îndemnați să apeleze Dispeceratul Central Municipal la tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04 sau numărul unic de urgență 112.

Logo_MAN_CEBAN