Start Programului estival pentru copii „Provocarea verii”, dedicat picilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani

ion_ceban_copii

Ion Ceban amintește că, Primăria Chişinău a dat startul Programului estival pentru copii „Provocarea verii”, ediția a VI-a, care se desfășoară în cele 27 de filiale ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, în perioada 3 iunie – 27 iulie, curent.

„Genericul ediției 2024 este „ȘTIM la Bibliotecă” și va cuprinde trei componente Citește, Cunoaște, Creează”, a reiterat Primarul General.

Astfel, în chiar a doua zi de activitate a Programului, viceprimarul Angela Cutasevici a întreprins o vizită la Biblioteca „Ovidius”, una dintre cele 27 de filiale ale Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”, asigurându-se că cei mici au tot necesarul pentru o nouă experiență de neuitat.

Anul acesta, Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” susține dezvoltarea competențelor și abilităților prin valorile STREAM, ajutându-i pe cei mici să citească, să rezolve probleme, să gândească creativ, să fie inovativi, integrând noile tehnologii. Copiii vor avea parte și de momente de distracție și relaxare: excursii, jocuri, concursuri etc.

O parte componentă a Programului estival „Provocarea verii” este Turnirul Lecturii, unde fiecare copil își va asuma angajamentul de a citi zilnic minimum 20 de minute.
 
Durata Programului estival „Provocarea verii” este de patru ture, a câte două săptămâni pentru fiecare tură, de luni până vineri, în intervalul orelor 10:00 – 13:00. Grupurile vor fi constituite din copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani.
 
Doritorii de a participa la program sunt încurajați să completeze fișa de înscriere, accesând www.hasdeu.md sau prezentându-se direct la una din filialele Bibliotecii Municipale.

Logo_MAN_CEBAN