Stații moderne în capitală. Ceban: După ce 50 de unități au fost instalate anul trecut, altele 50 vor fi instalate în următoarea perioadă

ion_ceban_statie

50 de stații de așteptare a transportului public au fost reparate la finele anului trecut de Primăria Chișinău, inclusiv, cu instalarea pavilioanelor și amenajarea platformelor de așteptare.

Potrivit primarului general Ion Ceban, au fost amenajate 50 de pavilioane în locurile unde acestea erau deteriorate complet sau lipseau.

„În unele stații, unde fluxul de călători este mai mare, au fost instalate pavilioane duble. Totodată, au fost realizate lucrări de amenajare a platformelor, prin pavaj sau asfalt, la nivelul trotuarului, pentru a asigura accesul în stație persoanelor cu dificultăți de deplasare. Mai sunt unele lucrări care urmează să fie finalizate.

Pentru anul curent este preconizată reparația și amenajarea altor 50 de stații de așteptare, în acest scop din bugetul municipal fiind alocate alte 4 milioane de lei.
Licitația de achiziție a lucrărilor urmează a fi anunțată în scurt timp. Stațiile care necesită intervenții în mod prioritar sunt selectate reieșind din fluxul de pasageri care solicită serviciile acestora”, a declarat Ceban.

Edilul spune că în total, pe teritoriul municipiului Chișinău sunt 952 de stații de așteptare a transportului public: 619 se află în raza urbană, iar 333 stații – în suburbii.

Dintre acestea, 300 de stații de așteptare se află în gestiunea unui agent economic care a început renovarea acestora acum un an.

Logo_MAN_CEBAN