Cele 30 de gherete din fața Pieței Centrale, de pe strada Armenească, au fost evacuate. Potrivit primarului general Ion Ceban, urmează să fie evacuate și fundațiile de beton, lăsate în urma acestora.
Edilul capitalei afirmă în locul acestor gherete va fi amenajată o parcare pentru mașini.
„Acţiunile noastre, în acest sens vor continua, atât în jurul Pieţei Centrale, cât şi în fiecare sector în parte. Odată cu modernizarea întreprinderii municipale, aspectul centrului oraşului se va schimba”, spune Ceban.
Primarul a mai punctat că în prezent, se lucrează la definitivarea conceptului de modernizare a Pieții Centrale, dar și se identifică posibile surse de finanțare a lucrărilor necesare pentru modernizare.
„Acestea pot fi din surse de creditare, surse proprii și cu implicarea agenților economici din piață. Ne dorim o capitală în care să fie ordine şi curăţenie: la poarta pieţei, la scara blocului sau în oricare parc din Chişinău”, a conchis acesta.