Subiectul extinderii programului de activitate al grădiniţelor, discutat de primarul general, Ion Ceban și directorii de grădinițe

ion_ceban_gradinite_zoom

Primarul general, Ion Ceban, împreună cu viceprimarul, Angela Cutasevici, au avut astăzi o discuţie online cu directorii celor 131 de instituții de educație timpurie din capitală.

Subiectul conversaţiei a fost extinderea programului de activitate al grădiniţelor de la 07:30 la 17:30, care urmează să fie pus în aplicare începând cu ziua de luni, 7 septembrie.

„Am luat în calcul opiniile părinţilor, care au menţionat că nu reuşesc să ia copiii de la grădiniţă către ora 15:00 şi ar dori extinderea programului cu câteva ore”, a menționat primarul general.

Totodată, Ion Ceban a accentuat despre necesitatea respectării măsurilor de prevenire a infectării cu Covid – 19.

„Responsabilitatea este acum şi mai mare, iar aceasta trebuie să vină din partea tuturor participanţilor în acest proces: părinţi, manageri de grădiniţe, educatori şi personalul auxiliar”, a conchis edilul capitalei.

Logo_MAN_CEBAN