Surprize, surprize sub podul de la Telecentru. Ce evenimente vor fi organizate în acest weekend, în zona nou renovată

ion_ceban_neampornit

În acest weekend, în zona de sub podul de la Telecentru se vor desfășura mai multe evenimente cu tematică diversă, atât pentru locuitorii capitalei, cât și pentru vizitatorii acesteia, anunță primarul general Ion Ceban.

Potrivit acestuia, sâmbătă și duminică, începând cu ora 10:00, acest tronson va fi transformat într-o zona pietonală, unde copiii, alături de părinți, vor putea participa la mai multe evenimente distractive.

„Programul din acest sfârșit de săptămână presupune organizarea unor concursuri de desen pentru copii. Aceștia vor desena pe asfalt cu cretă colorată. Federația de cicliști va organiza pentru cei prezenți la fața locului un show cu diverse trucuri pe bicicletă. Invitați au fost și membrii comunității pasionați de skateboard și role. Tot acolo vor fi organizate și diverse expoziții”, a declarat acesta.

Ceban spune că tot sâmbătă, începând cu ora 19:30, se va organiza un show unic cu elemente de foc.

În funcție de interesul comunității față de aceste evenimente, municipalitatea va reveni cu un program exact și mult mai diversificat.

„Ne propunem să transformăm capitala într-un loc în care cetățenii sa se relaxeze și să se simtă bine alături de cei dragi”, a conchis Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN