Trotuarul din strada P. Halippa mai curat și liber fără gherete. 8 unități, evacuate

ion_ceban_halipa

Trotuarul din strada P. Halippa mai curat și liber fără gherete! Asta după ce 8 gherete au fost demontate și evacuate din centrul orașului. Potrivit primarului general Ion Ceban, schemele de amplasare au expirat anul trecut.

„Este vorba de mijloacele de comerț, care erau amplasate în preajma pieței din zonă. Acestea se aflau acolo ani de zile și urâțeau aspectul orașului. Toate erau amplasate pe zona verde pe fundații construite.

Urmează ca acestea să fie demolate și evacuate, iar zona verde amenajată”, a declarat acesta.

Amintim că astăzi a avut loc cea de-a 4-a licitație deschisă pentru dreptul de amplasare a unităților de comerț ambulant pe teritoriul orașului Chișinău.

Au fost adjudecate 13, din 20 loturi, în sumă totală de 10,66 milioane lei. Sunt bani cu care putem face schimbări în capitală.

Cel mai solicitat lot din concurs a fost cel amplasat pe str. Ismail, 45, sectorul Centru, cu prețul stabilit inițial de 350 mii lei, iar cel de vânzare a fost de 2,45 milioane de lei. Alte 2 locuri adjudecate la prețuri mari sunt cele amplasate pe str. G. Alexandrescu, Parcul „Valea Morilor”, vândute cu 1,93 milioane lei și respectiv, cu 1,45 milioane lei.

Logo_MAN_CEBAN