Un proiect scos de la naftalină, începe a fi pus în practică. 6 grădinițe din capitală vor fi izolate termic. Ceban spune că licitații vor fi și pentru izolarea a 3 spitale și 14 școli

ion_ceban_gradinita_termika

Va fi mai cald. 6 grădinițe din capitală vor fi reabilitate termic în cadrul Proiectului „Eficiența energetică și reabilitarea termică a clădirilor din municipiul Chișinău”. În acest sens, primarul a semnat un contract cu primul antreprenor, care a câștigat licitația primului tender de 6 grădinițe. Este vorba de următoarele instituții preșcolare: nr.167, 146, 34, 112, 225, 127, unde lucrările vor dura 12 luni.

„Este un proiect mult aşteptat, dar şi deosebit din motivul că beneficiarii nemijlociţi sunt copii. Valoarea totală proiectului este de 25 milioane de euro şi este implementat de Primăria municipiului Chișinău, cu susținerea financiară a partenerilor de dezvoltare, BERD (10 mil, împrumut), BEI (10 mil, împrumut) și Fondul pentru energie E5P (5 mil grant)”, a declarat Ion Ceban.

Primarul punctează că prima tranșă a proiectului presupune termoizolarea a 23 de clădirii – instituții publice: grădinițe, licee, școli sportive și spitale.

Astfel, la prima etapă, la cele 6 grădinițe va fi sporită performanța totală a anvelopei clădirilor, vor fi instalate puncte termice individuale noi și înnoite rețelele de alimentare. De asemenea, vor fi restabilite total acoperișurile, cu instalarea de panouri fotovoltaice performante pentru a micșora consumul energiei din rețeaua centralizată. Vor fi restabilite subsolurile și rețelele inginerești. Va fi schimbat utilajul din blocurile alimentare.

De precizat că în prima fază au fost analizate peste 300 de instituții și selectate acele obiective, ce aduc pierderi la bugetul municipal, prin irosirea neeficientă a alocărilor financiare anuale pentru consum și facturile de întreținere.

Pe parcursul lunii octombrie, Primăria municipiului Chişinău va lansa licitația pentru celelalte 3 loturi în care intră 3 spitale, 14 licee/școli sportive.

Logo_MAN_CEBAN