Veste bună pentru călătorii cu troleibuze. În luna iunie va fi lansată aplicația prin care vom putea să urmărim în regim real locația troleibuzelor din capitală. Nu la fel de bună este veste însă pentru călătorii autobuzelor. Pentru acest segment, aceeași facilitatea va fi mai târziu, spune responsabilii.
Din dialogul avut săptămâna trecută cu RTEC, cunoaștem că a fost finalizată instalarea aparatelor GPS la troleibuze. Acum merg lucrări de ajustarea și conexiunea fluxului de date cu partea de soft.
Din discuțiile avute în luna curentă va fi finalizată furnizarea de date publice pentru monitorizarea transportului electric în mun. Chișinău. Cât ține de PUA, aceștia finalizează partea contractuală cu furnizorul de servicii. La finele lunii curente va fi demarată procedura de elaborare a caietului de sarcini, după care licitația. Acest serviciu urmează să fie făcută pe aceea și platformă ca și cea folosită de troleibuze.
Pe parcursul lunii iunie vom avea GPS în troleibuze, iar cel din autobuze nu se poate spune pentru că urmează o altă procedură de achiziție. Undeva prin luna octombrie va fi și pentru autobuze”, au declarat responsabilii de la Primărie.
Precizăm că din data de 1 Aprilie a fost majorat salariul tuturor angajaților RTEC cu circa cu 17%.
Potrivit lui Ceban, salariul mediu al unui conducător de troleibuz era de circa 14700 de lei, iar din 1 aprilie este de circa 16900 de lei.
Total în cadrul RTEC activează circa 658 șoferi de troleibuz. De asemenea, accentuăm că Regia transport electric Chisinau are peste 2500 angajați”, a declarat primarul.
Edilul spune că astăzi, există circa 450 locuri vacante în toate subdiviziunile întreprinderii, unde se exercită peste 30 meserii.