Veste bună. Ceban: Curând va fi construit acoperișul la blocul de locuit de pe strada Ion Pelivan, unde a ars mansarda

ion_ceban_mansarda

Curând va fi construit acoperișul la blocul de locuit de pe strada Ion Pelivan nr.17/3 din sectorul Buiucani după incendiul de la mansarda casei. Potrivit primarului general Ion Ceban, de la începutul săptămânii au început lucrările la demontare a materialelor rămase în urma incendiului.

„După finalizarea acestora imediat va fi construit acoperișul. Pentru lichidarea consecinţelor incendiului, pentru demolarea mansardei blocului locativ şi restabilirea acoperişului, din fondul de rezervă al municipiului Chişinău au fost alocate, prin decizia Comisiei de distribuire a mijloacelor fondului de rezervă a municipiului Chișinău, suma de 4 mil. 288 mii lei. Comisia Situații Excepționale a municipiului Chișinău a mai decis contractarea lucrărilor de demolare și construcție dintr-o singură sursă cu condiția negocierii prețului.
Respectiv din trei oferte prezentate a fost ales cel mic preț și cel mai scurt termen de intervenție”, a declarat Ceban.

Amintim că toate cele 20 de familii care au avut de suferit în urma incendiului mansardei de pe strada Ion Pelivan nr.17/3 din sectorul Buiucani, au primit câte 9 mii de lei pentru fiecare metru pătrat de locuinţă.

Suplimentar, fiecare familie a beneficiat de suport în valoare de 50 de mii de lei pentru achiziționarea de mobilier şi alte bunuri personale care au fost distruse de foc. Totodată, în baza rapoartelor de evaluare efectuate de o comisie, proprietarilor apartamentelor de la etajele inferioare (de la 5 la etajul 1), care au avut de suferit în urma incendiului, inclusiv cărora le-a fost inundată locuinţa, au fost despăgubiţi.

Logo_MAN_CEBAN