Victor Chironda a fost demis din funcția de viceprimar de către CMC cu votul a 28 de consilieri. Ceban: De la bun început am dat bonusuri de încredere pentru fiecare, doar că încrederea de unii a fost pierdută

ion_ceban_cironda

Viceprimarul Victor Chironda a fost demis din funcție de către Consiliul Municipal Chișinău cu votul a 28 de consilieri. O decizie în acest sens a fost luată astăzi. Potrivit primarului general Ion Ceban, viceprimarul Chironda nu și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

„Acum un an și jumătate, am venit, împreună cu dvs și cu o echipă profesionistă în fruntea primăriei pentru a face regulă în Chișinău. Și cu toate dezbaterile pe alocuri, indiferent de culoarea politică pe care o avem fiecare dintre noi împreună cu DVS am reușit să realizăm foarte multe lucrări, proiecte și atragere de investiții. Fiecare astăzi poate spune mândru cetățenilor că nu ne reprezintă doar dispute, dar și mult lucru efectuat.

Și da, eu cred că acest fapt se datorează fiecăruia dintre noi, prin implicarea într-un proiect s-au altul. Pe fiecare pot numi pe nume, din diverse fracțiuni, cei care s-au implicat, indiferent de politica la nivel național. Un an și jumătate în urmă am venit în fața dvs. pentru a cere vot de încredere pentru echipa mea, echipa de viceprimari și DVS ați contribuit la formarea acesteia.

De la bun început am dat bonusuri de încredere pentru fiecare, doar că încrederea de unii a fost dezamăgită. Și despre asta am început a vorbi de foarte mult tim. Am crezut că lucrurile se pot schimba, am tot luat asupra mea mai multe proiecte și am așteptat rezultate. Am dat termeni, am tot amânat, iar rezultatele nu au fost pe așteptările cetățenilor. Iată de ce astăzi la fel am venit în fața cetățenilor pentru a declara odată în plus despre acele nereușite a unui membru din echipă care a preferat să ia o altă cale, care nu pot să o critic, doar că oamenii își doresc lucru, dar nu vorbe și declarații”, a declarat edilul.

Ceban afirmă că fiecare a avut dreptul să-și aleagă oamenii cu care să muncească, iar de fiecare dată nu a solicitat altceva decât fiecare să-și facă munca conform programului bine stabilit.

Logo_MAN_CEBAN