Vis împlinit pentru zeci de copii. Primăria Chișinău a inaugurat un stadion nou la LT „Alexandru Ioan Cuza”

IMG_20240619_140030_916

Primăria Chișinău a inaugurat un teren sportiv multifuncțional nou la LT „Alexandru Ioan Cuza”, continuând astfel investițiile în infrastructura sportivă din cadrul instituțiilor de învățământ din cartierul Poșta Veche al Capitalei.

Pe noul stadion, elevii vor putea practica fotbal, baschet, volei, rugby și alte activități sportive.

Prezent la eveniment, Primarul General Ion Ceban a reiterat că Primăria Chișinău va continua să investească în sport și în sănătatea tinerei generații. „Acest teren a fost inaugurat într-o perioadă extrem de potrivită, ținând cont că, în aceste zile, comunitatea se află în febra Campionatului European de fotbal”, a adăugat edilul.

Totodată, Ion Ceban a felicitat cadrele didactice, antrenorii, reprezentanții FMF și UEFA, care au contribuit atât la îndeplinirea acestui obiectiv, cât și a altora de acest fel, implementate împreună în instituțiile educaționale din Chișinău.

„Terenurile sportive deschise la grădinițele și școlile din oraș, inclusiv în cadrul proiectului realizat de Primăria Chișinău și Federația Moldovenească de Fotbal – „Fotbal în Școli”, fac parte dintr-un plan amplu al municipalității de a îmbunătăți infrastructura educațională și de a sprijini dezvoltarea sănătoasă a copiilor”, a mai spus Primarul General.

Noul stadion a fost inaugurat după ce, în 2020, la LT „Alexandru Ioan Cuza”, Primăria Chișinău a investit, din bugetul municipal, 12 milioane de lei pentru construcția blocului cu sală de sport și sală festivă.

La LT „Alexandru Ioan Cuza” își fac studiile 1.179 de elevi, organizați în 43 de clase, una dintre ele având profil sportiv.

Logo_MAN_CEBAN