Vizită de lucru la Mannheim. Ceban, despre rezultatele acesteia

ion_ceban_ajutor

Urmare a vizitei de lucru avute recent în orașul Mannheim, au fost abordate diverse subiecte de interes comun, precum promovarea schimburilor de bune practici și experiențe în vederea aplicării la proiecte comune de dezvoltare economică și socială în beneficiul comunităților ambelor orașe! Cel puțin asta spune primarul general Ion Ceban.

Potrivit acestuia, printre proiectele comune implementate cu succes se poate de enumerat: Proiectului trilateral „Mannheim – Chișinău – Cernăuți, „Regândirea spațiului public. Cetățenii își modelează viitorul”, în care a fost reabilitat, scuarul „George Coșbuc”, din centrul istoric al capitalei și Proiectul „Împreună împotriva COVID-19, implementat împreună cu Mannheim și Cernăuți”.

”Acestea au demonstrat că putem să dezvoltăm o cooperare durabilă și sa stabilim relații bilaterale bazate pe interese comune și încredere!

Având în vedere caracterul special al relațiilor dintre Chișinău și Mannheim și în baza, informației prezentate cu privire la gestionarea crizei refugiaților din Ucraina de către APL Chișinău, cu date statistice concrete despre fluxul de refugiați și despre situația actuală, Primăria Mannheim s-a arătat deschisă și a decis împreună cu Consiliul local să doneze ajutor umanitar mun. Chisinau în gestionarea crizei refugiaților. Astfel primul lot de ajutor sub formă de produse alimentare a ajuns astăzi la Chișinău, acestea urmează a fi repartizate conform necesităților”, a precizat Ceban.

Precizăm că grație suportului acordat de orașul Mannheim în ultima perioadă, în capitală au fost realizate diverse proiecte, menite să contribuie la îmbunătățirea imaginii orașului.

Logo_MAN_CEBAN