Vladislav Ursu și Alisa Glinka vor fi prezenți la Festivalul „Chișinăul Sportiv 2024”

ion_ceban_sport

Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, amintește tuturor iubitorilor de sport, de la mic la mare, că, sâmbătă, 8 iunie, în Parcul „La Izvor”, se va desfășura Festivalul „Chișinăul Sportiv 2024”, eveniment care promite multe surprize unice.

„Aceasta este o oportunitate unică și de a-i întâlni pe Vladislav Ursu și Alisa Glinka, alți doi sportivi ce ne vor reprezenta cu onoare țara la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024”, a scris edilul.

Vladislav Ursu a făcut istorie devenind primul jucător moldovean de tenis de masă calificat la Jocurile Olimpice, iar Alisa Glinka aduce grația și disciplina necesare pentru a excela în echitație. Cu o carieră impresionantă, Alisa a cucerit numeroase podiumuri internaționale.

„Nu ratați această oportunitate deosebită de a întâlni sportivi de elită și de a vă lăsa inspirați de cei mai buni! Vă așteptăm cu drag în Parcul „La Izvor”!”, a adăugat Ion Ceban.

În cadrul evenimentului „Chișinăul Sportiv 2024”, după cum a anunțat anterior și Primarul General, vor mai fi prezenți Anastasia Nichita, Irina Rîngaci, Mariana Draguțan, Victor Ciobanu, Valentin Petic, Serghei Tarnovschi, Daniela Cociu, Maria Orărașu, Dan Olaru și Anna Dulce alte zece nume importante din lotul țării noastre calificat la Olimpiada din această vară.

Logo_MAN_CEBAN