Zeci de cetățeni au donat produse și haine la chemarea lui Ion Ceban. Din cauza fluxului mare, edilul a cerut până când să fie stopat procesul de colectare

ion_ceban_ajutor

Deocamdată este suficient. Ştiu că sunteţi cu o inimă foarte mare şi v-aţi mobilizat împreună cu Primăria Chişinău pentru a susţine persoanele care au nevoie de ajutorul nostru”, a declarat primarul general Ion Ceban pe pagina sa de Facebook.

Ceban a adus mulțumiri celor care azi la punctul de colectare de la Moldexpo deschis de Primăria Chișinău au venit foarte mulţi.

“Noi vă mulţumim. Rugăm foarte mult să ne oprim un pic din a colecta produse alimentare şi haine. Vom face o listă cu tot ceea de ce avem nevoie şi vă vom informa ulterior pentru ca cei care doresc să se implice”, a precizat Ceban.

Comisia pentru Situații Excepționale din capitală a aprobat lista obiectivelor de cazare din subordinea municipiului Chișinău pentru crearea Centrelor de plasament temporar pentru refugiați în conformitate cu anexa nr.1.
care a fost transmisă.

Potrivit primarului general Ion Ceban, centrele de plasament temporar se pun la dispoziția structurilor teritoriale de asitență socială în vederea transmiterii către Agenția Națională de Asistență Socială spre aprobarea creării centrelor de plasament temporar și elaborarea regulamentului de activitate a acestora în conformitate cu prevederile pct.19 a Dispoziției nr. 1 din 24 februarie 2022 a Comisiei pentru situații excepționale a Republicii Moldova.

“Se dispune utilizarea transportului public municipal pentru asigurarea transportării persoanelor refugiate, din punctele de triere amplasate în zonele de frontieră în cooperare cu Inspectoratul General al Poliției de Frontieră și Biroul de Migrație și Azil.

Direcția generală asistență medicală și socială, de comun cu directorii IMSP municipale (spitale clinice municipale, Asociațiile Medicale Teritoriale, Centrelor de Sănătate din suburbii) și prestatorii privați de servicii medicale vor asigura asistența medicală necesară persoanelor refugiate”, a precizat Ceban.

Întreprinderile prestatoare de servicii de pe teritoriul municipiului Chișinău vor asigura neîntrerupt prestarea serviciilor comunale și de infrastructură critică.

Logo_MAN_CEBAN