Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău

ion_ceban_muzeu

Primarul Municipiului Chișinău, Ion Ceban, informează că, sâmbătă, 18 mai, Muzeul de Istorie a Orașului (Turnul de Apă) își va deschide larg ușile, pentru a sărbători Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor, printr-un program cultural-artistic variat.

„Activitățile tematice vor debuta la ora 12:00, în Sala Panoramică, unde va avea loc decernarea premiilor și lansarea expoziției în cadrul Concursului „Arta și mitopoetica orașului”, ediția a V-ea. Va urma un „Dialog muzical la înălțime” cu prestația Tatianei Beșliu, a Surorilor Pelin și a Eugeniei Arseni”, a scris edilul pe rețelele de socializare.

Potrivit lui Ion Ceban, audiența va fi încântată și de interpretările clasice ale elevilor talentați ai școlilor de muzică „Eugen Doga”, „Maria Bieșu” și „Valeriu Poleakov”.

„Totodată, în Scuarul instituției sunt prevăzute o serie de activități pentru vizitatori, de la târguri de artă eco, la ședințe foto și ateliere de creație pentru cei mici, seara, urmând să culmineze cu un concert grandios, cu participarea Ansamblului de Acordeoniști „Black Orchestra”, Jazz Ambassadors Project și Geta Burlacu în cadrul proiectului UNPREDICTABLE, alături de invitații săi”, a adăugat Ion Ceban.

Este de remarcat prezența copiilor refugiați din Ucraina, care vor participa la un Plein Air, sub îndrumarea artistului plastic Veaceslav Ignatenco.

De asemenea, pe tot parcursul serii, Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău va găzdui o proiecție digitală impresionantă intitulată „Turnul de apă – călătorie în timp”, realizată cu suportul USAID Moldova, Ambasada Suediei la Chișinău și Marea Britanie.

„Invităm toți iubitorii de artă și cultură să se alăture evenimentului”, a conchis Primarul General Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN