Astăzi au fost lansate discuții despre organizarea concursului deschis de creație arhitecturală, pentru cel mai bun concept de amenajare a teritoriului Grădinii Publice „Ștefan cel Mare şi Sfânt” şi Scuarul Catedralei. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban.
Edilul spune că își dorește reamenajarea celor 2 parcuri centrale importante pentru Chișinău, cu valoare patrimonială.
„Vor fi organizate mai multe runde de discuții la acest subiect deoarece ne dorim o viziune largă a tuturor experților în domeniu. Pentru noi este important să ajungem la un compromis. Este o muncă enormă, dar sunt sigur că vom reuși. Scopul nostru este să obținem cel mai frumos concept”, a declarat acesta.
Primăria Municipiului Chișinău este beneficiar al acestui concurs, iar Casa Editorială DAS, organizatorul care ajută în acest proces.
Concursul va fi public, se va desfăşura în două etape, iar la el vor putea participa persoane din Republica Moldova.
„Parcul Catedralei şi Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt”, reprezintă monumente de arhitectură, care sunt protejate de stat. Iată de ce, orice intervenţie în configuraţia sau în structura acestor parcuri trebuie foarte bine gândită şi coordonată cu toate structurile de resort”, mai spune Primarul.
Concursul va avea ca scop selectarea celui mai bun concept, atât pentru conservarea în condiții optime a zonelor, care constituie un biotop unic în mediul urban din municipiul Chișinău, cât și pentru reactivarea pe plan social și funcțional a acestora prin atractivitatea peisajelor create.