Lucrările de reparaţie a grădiniţelor din capitală continuă. Potrivit primarului general Ion Ceban, din cele 88 de instituții de educație timpurie unde au fost organizate reparații în anul curent, în 68 de unități lucrările au fost finalizate, iar în alte 20 de grădiniţe sunt pe ultima sută de metri.
„Lucrările rămase privind reparația sediilor grădinițelor se referă la amenajări exterioare a pavilioanelor de joacă și a teritoriului adiacent. Cât privește redeschiderea grupelor noi în grădinițele existente, din cele 14 instituţii de educaţie timpurie unde au fost prevăzute astfel de ajustări, în 4 grădinițe lucrările au fost finalizate, iar în altele 10 lucrările de reamenajare sunt executate în proporție de 70-80%.
Acestea urmează a fi finalizate în termen de 2 săptămâni. Totodată, sediul Liceului Teoretic „Pro Succes” din sectorul Botanica este reparat în volum de 23%, iar în săptămâna curentă urmează să fie publicat anunțul privind procedura de achiziție a lucrărilor de reparație a clădirii Gimnaziului nr. 6 din acelaşi sector”, a declarat primarul general Ion Ceban.
Amintim că pentru lucrări de reparație a 88 de grădiniţe din Chișinău au fost alocaţi din bugetul municipal cca 26 milioane de lei, iar pentru deschiderea grupelor noi în 14 instituții au fost direcţionaţi 15 milioane de lei. Alte instituții sunt reparate în cadrul proiectului, eficiența energetică.