Pe mai multe străzi din capitală vor fi construite treceri pietonale supraînălțate. Acest anunț a fost făcut de primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, trecerile au ca scop securizarea deplasării pietonilor în zonele expuse mai mult riscurilor de accidentări, unde fluxul de pietoni este sporit sau în preajma instituțiilor de învățământ.
Pe unele adrese deja avem astfel de treceri și vor fi identificate și alte locații unde există necesitatea securizării trecerilor pietonale”, a declarat Ceban.
Lucrările vor fi executate când condițiile meteo vor fi favorabile acestora, în conformitate cu cerințele tehnice, a punctat edilul.