Noi parteneriate de dezvoltare și cooperare bilaterală sunt stabilite de Primăria Chișinău. În acest sens, echipa primăriei se află în perioada 3-7 Septembrie la Valencia, Spania.
Potrivit primarului general Ion Ceban, în cadrul vizitei oficiale la Primărie, delegația din Chișinău a avut o întrevedere cu reprezentații administrației cu care a fost convenit semnarea mai multor acorduri de colaborare în perioada următoare care să prevadă următoarele aspecte și domenii:
Economie, turism, tineret, sustenabilitate, eficiență energetică. Mai mult ca atât, Primăria Valencia este deschisă sa împărtășească modul de facilitare și de lansare a start-upurilor pentru tineri și monitorizarea acestora, Valencia fiind al treilea oraș din Spania cu cel mai mare număr de start-upuri viabile și existente la moment. Tot odată, reprezentanții din Valencia au fost invitați să participe la primul Forum Economic pe care îl organizează Primăria municipiului Chișinău în perioada 30 Septembrie – 01 Octombrie 2022”, a declarat Ceban.
La fel experiența Valenciei este importantă și poate fi preluată in planificarea strategică a activității și monitorizarea implementării acestora, mai adaugă edilul.