Aprobarea bugetului municipal, tărăgănată de o circulară a Guvernului trimisă târziu

ion-ceban_bugetjpg

Circulara Ministerului Finanțelor privind aprobarea Legii Bugetului de stat pentru 2024 a fost expediată Primăriei Chișinău abia în ultima oră a ultimei zile lucrătoare din 2023, adică vineri, 29 decembrie. Din această cauză, proiectul Bugetului municipal urmează să fie actualizat conform noului document care conține alți parametri decât cei anunțați anterior.

„Când vorbim de culmea ipocriziei și incompetenței. Circulara despre aprobarea Legii bugetului de stat pentru anul 2024, a fost transmisă de către Ministerul Finanțelor către Primăria municipiului Chișinău și în adresa autorităților publice locale, la sfârșitul ultimei zile lucrătoare din 2023. Mai exact, vineri, în data de 29 decembrie 2023 aproape de ora 16 00, înainte de Revelion. În acea circulară erau incluși alți parametri bugetari decât cei care se conțineau în prima circulară a Ministerului Finanțelor nr. 06/2-07-73 din 28 august 2023 privind elaborarea și prezentarea proiectelor bugetelor locale pentru anul 2024 și estimărilor pentru anii 2025-2026, în baza cărora a fost elaborat inițial proiectul bugetului municipal Chișinău”, a declarat primarul general al Capitalei, Ion Ceban.

În aceste condiții, edilul susține că, în scopul asigurării elaborării unui proiect de buget pentru anul 2024, acesta urmează să fie actualizat cu parametrii bugetari din ultima circulară expediată pe 29 decembrie 2023.

Totodată, Ion Ceban regretă practica bolnăvicioasă din ultimii ani a actualei guvernări de a nu supune unor dezbateri aprofundate proiectul Bugetului de stat și cel al politicii bugetar-fiscale.

Logo_MAN_CEBAN