Mișcări dubioase în instanțe. Judecătorii care examinau cauzele în care este vizată Primăria Chișinău, transferați în alte instanțe

ion_ceban_riscani

Judecătorii care examinau cauzele în care era vizată Primăria Chișinău sunt transferați în alte judecătorii din alte sectoare, cu altă specializare. Despre acest lucru a anunțat edilul Capitalei, Ion Ceban, care susține că, în pofida faptului că instanța în care au fost transferați judecătorii are o altă specializare, judecătorii transferați preiau și dosarele aflate în examinare.

„Ultimele remanieri și așa – numitele „reforme” în sistemul judecătoresc și anume în Chișinău. Majoritatea acțiunilor înaintate de Primăria Chișinău în instanța judecătorească, dar și împotriva Primăriei, sunt examinate în instanța de contencios administrativ cu sediul Rîșcani. Ceea ce au făcut ieri este de fapt schimbarea cu locul a judecătorilor și repartizarea în alte sedii, dintr-o parte în alta. Fapt considerat incorect pe motiv că acestea urmau a fi redistribuite acelor judecători care au venit în Judecătoria Rîșcani, or anume aceasta este specializată în dosarele de contencios administrativ”, declarat Ion Ceban.

Potrivit edilului, aceste modificări au fost realizate anume pentru Judecătoria Rîșcani, unde au fost schimbați 11 din 14 judecători, în frunte cu președintele interimar al Judecătoriei Chișinău, care și a realizat aceste remanieri.

„Cei 11 judecători noi numiți în cadrul Judecătoriei Rîșcani au venit cu 0 dosare în examinare, cele care erau în examinare anterior, sunt redistribuite altor judecători. Presupunem că agenda judecătorilor de la Rîșcani a fost lăsată intenționat liberă pentru a se concentra la examinarea rapidă a dosarelor împotriva Primăriei Chișinău sau au drept scop anularea la comandă a actelor administrative adoptate de către Primăria Chișinău și Consiliul Municipal, precum și respingerea acțiunilor depuse împotriva actelor administrative adoptate de către autoritățile centrale, adică împotriva guvernării. Iată și toată „reforma” de rușine”, a mai adăugat Ion Ceban.

Logo_MAN_CEBAN