Investiții în infrastructura educațională. În ultimii patru ani, municipalitatea a locat peste 37 mil. de lei pentru modernizarea școlilor din suburbii

ion_ceban_scolii

În ultimii patru ani, municipalitatea a alocat fonduri de peste 37 de milioane de lei pentru reparația, modernizarea și extinderea școlilor din suburbii. Beneficiari ai acestor investiții fiind mii de elevi și sute de profesori și alți angajați.

Banii au fost alocați pentru construcția de noi încăperi pentru studii, reabilitarea termică, schimbarea sistemelor de încălzire, reparația capitală a acoperișurilor, construcția terenurilor de sport, dotarea cu utilaje și mobilier, și multe alte lucrări necesare pentru a crea condiții bune pentru educarea generației în creștere.

„De exemplu, Primăria Chișinău a finanțat sută la sută proiectul de renovare a sistemului de încălzire de la LT „Gr. Vieru” din comuna Băcioi. Vechea rețea avea o uzură de peste șase decenii. Datorită acestei investiții, acum școala face economii la plata facturilor, pe care le redirecționează pentru alte necesități. S-au redus cheltuielile pentru încălzire și la LT „Grătiești”, Gimnaziul din satul Hulboaca, LT „Ștefan Vodă” din Vadul lui Vodă, Gimnaziul din Condrița, Gimnaziul din satul Brăila. Clădirile acestor instituții au fost reabilitate termic cu fonduri alocate de municipalitate și din bugetele locale”, scrie Ion Ceban pe rețelele sociale.

De asemenea, Primăria Chișinău a finanțat proiectele de construcție a acoperișului nou la Gimnaziul nr. 102 din satul Brăila, comuna Băcioi, Școala primară din Băcioi și cea din Budești, Gimnaziul nr. 77 și LT „Al. Mateevici” din Cricova, Gimnaziul din satul Dobrogea, Gimnaziul „Gh. Madan” din Trușeni. Montarea acoperișurilor noi a soluționat un șir de probleme provocate de ploi și umiditate, cu care se confruntau aceste instituții.

„În perioada menționată, în mai multe școli din suburbii au fost construite și reabilitate terenuri sportive, amenajate și utilate curțile. Cu suportul financiar al Primăriei Chișinău și al celei locale, la LT „Dragoș Vodă” din Stăuceni a fost construit un stadion modern cu zone de sport pentru volei, fotbal, baschet, pistă de alergare. Municipalitatea a investit și în două mese de tenis, care au fost instalate în zonă și care sunt accesibile pentru toți doritorii. Alte terenuri sportive reparate împreună cu administrațiile locale de nivelul I sunt cele de la LT „Ștefan Vodă” din Vadul lui Vodă și de la Gimnaziul din Dobrogea, orașul Sîngera. Au fost reparate sălile de sport la LT „Budești” și la LT „Grătiești”. Primăria Chișinău și-a asumat toate cheltuielile pentru pavarea curții, amenajarea cu bănci și felinare a curților de la LT „Gr. Vieru” din Băcioi și de la Gimnaziul din satul Brăila. Proiectul de pavare a curții de la LT „Dragoș Vodă” a fost finanțat de municipalitate și administrația locală din Stăuceni”, a mai adăugat edilul Ion Ceban.

Potrivit municipalității, și la Cruzești s-a reușit păstrarea în localitate a grupelor de grădiniță. Primăria Chișinău a fost partener de investiții la proiectul de reparație și reorganizare a Complexului educațional Gimnaziu-grădiniță din comună.
Municipalitatea a răspuns apelului administrației locale din Durlești pentru a construi un bloc de studii la LT „Hyperion”. Primăria Chișinău și-a asumat peste 70% din cheltuielile pentru construcția anexei cu săli de clasă, ateliere și o sală sportivă ultramodernă.

În acești ani, Primăria Chișinău a alocat fonduri în școlile din suburbii și pentru reparația claselor, sălilor festive, claselor de coregrafie, laboratoarelor, a blocurilor sanitare, cantinelor, în dotarea cu utilaj a bucătăriilor, dotarea cu mobilier și inventar sportiv, adaptarea intrărilor pentru elevii cu nevoi speciale.

Amintim, municipalitatea a cofinanțat și proiectele de construcție, extindere, reparație și dotare a grădinițelor din suburbii. Fondurile alocate de Primăria Chișinău, în 2020-2023, pentru aceste lucrări sunt de peste 67 de milioane de lei.

Logo_MAN_CEBAN