Împreună cu echipa am discutat cu locuitorii sectorului Buiucani. Le mulțumesc pentru subiectele interesante pe care le-au abordat și că le pasă de soarta capitalei noastre. Mă bucur că tot mai mulți chișinăuieni au conștiință civică și vin să discutăm problemele orașului chiar dacă este zi de weekend și o sărbătoare creștină.
La fel ca și la întîlnirile din toate sectoarele capitalei am discutat despre problema consumului de droguri în rîndul tinerilor, care s-a acutizat în ultimii ani. Promit să abordez acest subiect la nivelul conducerii țării. Pe lîngă asta consider că este absolut necesar să revenim la Poliția municipală (comunitară) pentru menținerea ordinii publice în oraș.
Am explicat clar cum îmi propun să reabilitez infrastructura rutieră și trotuarele, cum voi soluționa problema parcărilor și cum vor fi amenajate parcurile și toate spațiile verzi. Le-am spus oamenilor ce proiecte vor fi implementate la Buiucani, indiferent de rezultatele alegerilor. Vă asigur că treptat voi implementa toate proiectele din programul de administrare a municipiului Chișinău!
În activitatea la primărie, eu și colegii mei nu am alocat și nu vom aloca bani pe criterii politice și nici nu vom împărți proiectele în ”ale noastre” și ”străine”. Pe platforma primăriei nu trebuie să existe lupte, ci doar polemici despre cum putem moderniza orașul. Nimeni, în afară de noi, nu va restabili capitala!
Pe 20 octombrie trebuie să facem alegerea!
Discuția integrală aici: