Depozitul de la Ciocana, devastat de flăcări în 2016: Ion Ceban a dispus deschiderea tronsonului de pe strada Uzinelor

ion_ceban_uzinelor_2020

Porțiunea de stradă de lângă depozitul de la Ciocana, unde a fost devastat de flăcări în 2016, urmează să fie deschisă. Este vorba de tronsonul dintre străzile Uzinelor și Otovasca al străzii Podul Înalt. Cel puțin asta spune primarul general al capitalei, Ion Ceban.

Acest fapt vine în urma mai multor sesizări parvenite din partea cetățenilor, care sunt nemulțumiți de faptul că a fost închisă această porțiune.

Ceban spune că agentului economic i s-a întocmit proces verbal în luna ianuarie, după care a fost obligat să efectueze lucrările de demontare a părții avariate a clădirii.

La început, specialiștii au mers la fața locului și au analizat situația, după care au început lucrările.

În prezent continuă lucrările de demolare a nivelelor patru și cinci ale blocului, demontarea grinzilor, acoperișului și a zidăriilor de la cele două etaje. Cheltuielile sunt suportate de agentul economic, a precizat edilul capitalei.

Amintim că pe 11 noiembrie 2016, un depozit de pe strada Uzinilor 9 a fost cuprins de flăcări. La stingerea focului au participat toți pompierii din capitală, iar operațiunea a durat mai bine de 24 de ore. Din nefericire, în timpul incendiului a murit un pompier.

Logo_MAN_CEBAN