Ceban, despre schimbarea locului desfășurării ceremoniei de primire a asistenței materiale din partea României: Nu este în competența APL-ului

ion_ceban_romania_ajutor

Primarul general Ion Ceban a venit cu o reacție după ce mai mulți consilieri au cerut ceremonia de primire a ajutorului din partea României să fie în Piața Marii Adunări Naționale, dar nu sub podul de la Telecentru. Edilul capitalei afirmă că nu este de competența Autorității Publice Locale ca să intervină în acest sens.

„Ceea ce ține de lotul de ajutor nemijlocit sunt autoritățile centrale care își coordonează activitățile în această privință și nu ține nemijlocit de competența nemijlocită a Primăriei municipiului Chișinău să intervină cumva în aceste procese. Ceea ce ține de demersul făcut de consilierii Platformei DA, vreau să menționez că presupun că dumnealor cunosc care sunt prevederile legii. Nu este de competența APL să autorizeze sau să nu autorizeze astfel de ceremonii. Am discutat cu ei și am spus că trebuie să intervină autoritățile centrale. Nu suntem noi cei care determinăm aceste locații”, a precizat primarul.

Amintim că România a oferit o asistență umanitară pentru combaterii pandemiei cu Covid-19, în valoare de 3,5 milioane euro. Asistența conține materialele și echipamente medicale.

Logo_MAN_CEBAN