Primarul general Ion Ceban cere ca regulile impuse împotriva răspândirii virusului Covid-19 să fie respectata mai tare. În urma datelor record înregistrate ieri, edilul a convocat două ședințe cu administratorii centrelor comerciale, rețelelor de mazine și alți agenți economici din capitală pentru a stabili acţiunile care urmează a fi întreprinse, cu scopul de a preveni răspândirea virusului în rândul populaţiei.
„Am venit cu un apel ferm către administratori de a respecta strict măsurile de prevenire și control a infecției COVID-19 și a ține cont de toate prevederile și recomandările Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău”, a punctat edilul.
Astfel,
fiecare entitate, agent economic, să informeze şi să monitorizeze
populaţia (vânzătorii și cumpărătorii) referitor la restricțiile
stabilite de autorităţi. Responsabilii trebuie să amplifice metodele de
prevenire și control privind respectarea strictă a regulilor
sanitar-epidemiologice în punctele de comerţ.
Administratorii
trebuie să se asigure că toate persoanele păstrează distanța socială,
purtarea măștilor și dezinfectează mâinile. Mai mult, să nu admită
aglomerații pe teritoriul entităților.
„Fac apel către toată lumea şi vă îndemn la responsabilitate/responsabilizare, să ne conjugăm eforturile pentru a putea depăși situația de criză în care ne-am pomenit cu toţii.
Respectați, fiecare în parte regulile recomandate şi asiguraţi-vă că şi cei din jur respectă aceste condiţii”, a mai declarat primarul.
Ion Ceban a reiterat că cei care nu se vor conforma
deciziilor Comisiilor Extraordinare de Sănătate Publică, vor fi
sancționați, iar în acest sens au fost create și comisii intersectoriale
care vor monitoriza situația în teritoriu, la fiecare piață, centru
comercial și puncte de comerț.
Amintim că ieri au fost înregistrate 406 persoane pozitiv la Covid-19, acesta fiind un record.