Reabilitarea drumurilor și trotuarelor din capitală continuă. Pe aleea din str. Alba Iulia, sectorul Buiucani, tronsonul Piața „Delfin” – șos. Balcani a fost turnat stratul de asfalt. Despre aceasta a anunțat primarul general Ion Ceban într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, lucrările de amenajare în zona pietonală mai prevăd reabilitarea gazonului și instalarea mobilierului urban.
„Amenajarea aleii din str. Alba Iulia a început în luna aprilie. În perioada menționată au fost evacuate mai multe gherete, au fost nivelate suprafețele eliberate și a fost demontat vechiul strat de asfalt. Ulterior, au fost instalate borduri noi, a fost așternut pietriș nou și, respectiv, a fost turnat stratul de uzură”, a spus Ceban.
Edilul spune că în prezent sunt executate lucrări la zonele de protecție a trotuarelor, după care vor fi amenajate spațiile verzi pe perimetrul aleii.
Lucrările presupun lungimea totală a suprafeței reabilitate este de 600 m liniari, iar lățimea -de 4 m.
Recent, municipalitatea a lansat o hartă interactivă cu locaţiile, unde se desfăşoară lucrări de reparaţie curentă pe drumurile din municipiul Chişinău, a fost lansată de Primăria Chișinău.
Potrivit primarului general Ion Ceban, online sunt prezentate străzile şi trotuarele unde se efectuează lucrări de reparaţie, dar şi adresele unde este aplicat marcajul rutier. Site-ul prezintă informaţii despre volumul lucrărilor, data începerii şi finalizării obiectivului şi responsabilul de executare. Fiecare adresă este însoţită şi de poze. La încheierea lucrărilor, pentru fiecare obiectiv vor fi indicate şi costurile. https://experience.arcgis.com/experience/365b58207c424965981a4e272f3ab433