Troleibuze pe Albișoara. Primarul general Ion Ceban a solicitat ca săptămâna aceasta responsabilii trebuie să vină cu ruta exactă pe unde va circula.
„Așa cum am anunțat anterior, intenționăm instituirea unei noi rute de troleibuz, ce va face legătura între sectorul Botanica – sectorul Buiucani și va circula pe strada Albișoara. Acest lucru este necesar în contextul în care transport public pe această stradă nu există.
Astfel, până la sfârșitul acestei
săptămâni, RTEC urmează a prezenta propunerile care vor acoperi
următoarele zone și străzi, după cum urmează:
1. Liviu Deleanu, Nicolae H. Costin, Albă Iulia, Vasile Lupu, Mihai Viteazu spre Albișoara cu întoarcere la str. A. Pușkin
2. Cuza-Vodă, Burebista, Grădina Botanică, Muncești cu întoarcere la Grigore Vieru”, a declarat Ion Ceban.
Edilul spune că Regia Transport Electric va modela aceste rute. Edilul spune că intenția municipalității este de a consulta opinia publică până în data de 15 ianuarie 2021.
„Avem nevoie de dezbateri pentru a stabili care dintre aceste rute ar fi mai convenabile pentru cetățeni”, a punctat acesta.
Amintim că Albișoara va fi deschisă până la sfârșitul anul.