Alte 25 de troleibuze vor ajunge la Chișinău pana la sfârșitul lunii mai, curent. Ion Ceban: Prioritare sunt troleibuzele articulate, de capacitate sporită, pentru a asigura fluxul mare de pasageri, care va începe cu 1 septembrie

photo_2023-09-05_10-46-47

7 troleibuze articulate procurate din Austria, or. Salzburg, plus 18 troleibuze, procurate din Riga, se preconizează să ajungă la Chișinău pana la sfârșitul lunii mai, curent.

Toate troleibuzele vor fi verificate atât tehnic cât și estetic şi va fi asigurată mentenanță, a menţionat Primarul General al Capitalei, Ion Ceban, în cadrul şedinţei operative a serviciilor municipale.

“Prioritare sunt troleibuzele articulate, de capacitate sporită, pentru a asigura fluxul mare de pasageri, care va începe cu 1 septembrie”, a menţionat edilul Capitalei.

La momentul actual, flota Regiei Transport Electric Chişinău, constituie circa 400 de troleibuze, iar pana la sfârșitul anului va fi suplinită cu încă 43 de troleibuze, procurate recent din Riga.

“Vreau să aduc aminte că Primăria Chișinău a reușit să achiziţioneze un număr record de unități de transport, în ultimii ani și anume peste 300 de trolebuze și autobuze. Astăzi pe străzile Capitalei nu mai circulă autobuze vechi, mai avem doar câteva troleibuze, vreo 10 și locuitorii simt diferența. Continuăm să mai aducem transport public”, a mai adăugat Primarul General, Ion Ceban.

Subliniem că, întreprinderile RTEC şi PUA angajează șoferi, iar salariile ajung de la 12 mii la peste 20 de mii de lei.

Logo_MAN_CEBAN