Ion Ceban, sub presiunea dilemei legale: emiterea actelor permisive pentru construcții în Centrul Capitalei

34c5b572-906d-4d62-80fa-427279c08c65

Primarul general, Ion Ceban, a adus în atenția publicului o provocare legală cu care se confruntă Primăria municipiului Chișinău în ceea ce privește emiterea actelor permisive pentru construcții în Centrul Capitalei.

În declarațiile sale, primarul a evidențiat paradoxul între legislație și deciziile instanțelor de judecată.

„Sunt obligat prin intermediul deciziilor instanțelor de judecată să eliberez actele permisive pentru demararea mai multor construcții în Centrul Capitalei. Dacă nu emit aceste acte, risc eu, în calitate de primar, să achit amendă până la un milion de lei. Iar, în final, instanța aprobă și ordonă executarea acestor lucrări”, a declarat edilul.

Primarul general a subliniat dilema cu care se confruntă:

„Legea spune că nu putem, ca administrație publică locală, să oferim acte permisive pentru construcție în Centrul Capitalei, dar tot legea sau instanța ne obligă să le eliberăm. Personal, nu am de unde achita 1 milion de lei, iar în cazul în care nu achit suma, nu eliberez actele, risc și dosar”, a specificat Ion Ceban.

În context, Ion Ceban a descris mai multe cazuri, unul din care vizează construcția unui complex locativ din str. Hîncești 140/1.

„Prin hotărârea judecătoriei Chișinău (sediul Râșcani) din 15.11.2021, s-a obligat Primarul General al municipiului Chișinău să elibereze Societății cu Răspundere Limitată „TCI-PRIM” autorizația de construire pentru edificarea unui complex locativ compus din 354 apartamente (2 bocuri cite 9 etaje si un bloc cu 10 etaje) pe terenul din str. Hîncești 140/1 mun. Chișinău. Este necesar de menționat că terenul în cauză constituie proprietatea municipiului Chișinău, totodată terenul fiind notat cu grevări în Registrul bunurilor imobile. Circumstanțele date, au stat la baza refuzului Primăriei în eliberarea actelor permisive, însă au fost ignorate de către instanțele de judecată care au examinat această cauză.

Mai mult ca atât, prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 25.03.2024, în vederea impunerii la obligarea emiterii actelor permisive, instanța a aplicat Primarului General al municipiului Chișinău amendă în mărime de 5 000 lei pentru neeliberarea documentelor în vederea demarării construcției complexului locativ pe teren municipal, cu acordarea unui termen de 15 zile calendaristice pentru eliberarea actelor permisive, cu atenționarea privind amendarea repetată în sumă de până la 1 000 000 de lei în cazul neeliberării actelor permisive”, a declarat edilul.

Logo_MAN_CEBAN