„Câinii latră, caravana trece”. Ion Ceban îi invită în teren pe cei care îl critică, să le explice teoria asfaltului în combinare cu gurile de captare a apei

ion_ceban_renovare_albisoara

Unii sunt buni doar la arătat cu degetul și dat din buze. Cel puțin asta putem concluziona din declarațiile lui Ion Ceban, celor care vin numai cu critici.

„Odată în plus vreau să vă arăt că unii sunt buni pentru critică și, de fapt, habar nu au despre anumite procese de realizare a unor proiecte, obiective. Din păcate nu cunosc nici dintre cei care au avut treabă mai mult s-au mai puțin cu gestionarea orașului. Iată încă o dezinformare, conștientă sau mai puțin conștientă. Virează pe rețelele de socializare o poză cu gurile de captare acoperite. Vreau să vă dezamăgesc stimați internauți, acest lucru face parte din proces”, a declarat Ceban.

Potrivit primarului, în procesul tehnologic de așternere a asfaltului se recomandă astuparea gurilor de captare prin diferite metode, pentru evitarea pătrunderii asfaltului în canalizarea pluvială.

„Vă dau o întâlnire pe șantier tuturor celor curioși, după care putem merge și pe la obiectivele nerealizate de foștii așa numiți conducători ai capitalei. Să aveți spor!”, a punctat edilul.

Logo_MAN_CEBAN