Ceban, despre majorarea prețurilor în transportul public. PUA și RTEC riscă să ajungă în faliment. 40 de mii de copii, 200 de mii de pensionari și alte 16 categorii vor călători gratuit

ion_ceban_tarifele

Proiectul cu privire la majorarea tarifelor la transportul public va fi prezentat mâine în cadrul ședinței CMC. Primarul general, Ion Ceban, într-o conferință a declarat că își asumă această decizie până la urmă, pentru este una necesară, pentru a evita falimentul PUA și RTEC. De precizat că din 2009 nu a fost ajustat tariful de loc.

„Mâine este o nouă ședință CMC, iar în cadrul acestei ședințe venim cu proiectul de ajustare a tarifelor în transportul public și cel mai important vreau să vorbesc astăzi de beneficiile acestui proiect și care este scopul nostru. Am declarat tuturor, dar și consilierilor municipali că îmi asum această decizie care nu este populară, dar foarte necesară pentru dezvoltarea transportului public din Chișinău și evitarea ducerii în faliment a Parcului Urban de Autobuze și Troleibuze. De asta am ieșit public să prezint beneficiile acestei decizii și ce ne propunem de fapt și să nu abordăm acest subiect politic.

Pentru mulți deja a început campania electorală, alții din păcate nu au ieșit din aceste campanii, iar din aceste motive, ani la rând, tariful la transport nu a fost ajustat.
Ce am făcut noi? Așa cum am promis. Timp de un an, am procurat și am adus la Chișinău – 240 de unități de transport noi. Astăzi rar veți vedea pe străzi un troleibuz sau autobuz vechi. În suburbii la fel am pus pe rute autobuze noi, iar cele uzate au fost scoase de pe linie.
Cele doua parcuri au fost reparate, modernizate și au fost create condiții pentru muncitori atât la locul de muncă, cât și la cantine și vestiare. Am investit peste 540 de milioane de lei. Era grav în ce stare erau lăsate edificiile întreprinderilor. Am majorat salariile pentru angajați, deoarece erau mici și neatractive, iar 358 de stații noi sunt instalate astăzi în municipiul Chișinău. Nu ne-a fost intors nimic din cele care trebuie să ne dea Guvernarea conform legii. Acei circa 460 de milioane, cheltuieli pe care le-am suportat în urma covid, când transportul a fost gratuit, în urma scumpirilor la facturi.
Municipalitatea investește, iar suport nu există din partea Statului. NIMIC.

Între timp, am ajuns să avem cel mai mic tarif din toate țările, iar pe zi ce trece scumpirile la carbornți se majorează tot mai mult”, a punctat edilul.

Ceban spune că am ajuns ca în fiecare zi deja, ieri, azi spre exemplu, sunt majorări la litru de benzină și motorină cu 60 de bani, Iar de la 17 lei în mediu, azi s-a ajuns la 28,78 și 27,90 de lei litrul de benzină și motorină, 16,44 de lei la gaz.


„Prețul la Energia electrică la fel s-a majorat. Trebuie să înțelegem că aceste ajustări la tarife sunt inevitabele, de altfel, deja, la ziua de azi, Primăria Municipiului Chișinău va trebui să subvenționezee aceste intreprinderi cu un miliard de lei, suma subvenționării a anului trecut fiind de 700 de milioane.

Metodologia de calculare a tarifelor pentru călătoria în transportul public din Chișinău a fost elaborată și prezentată de către experți și publicată.
Astfel, prețul calculat este de 6 lei pentru o călătorie, atât la troleibuz, cât și la autobuz, pentru oraș și suburbii”, a precizat edilul.

Primarul a mai adăugat că municipalitatea pune accentul pe procurarea abonamentelor de către cei care circula zilnic, pe clientul fidel.

„Procurând abonament, cu fiecare călătorie zilnică, prețul la bilet va fi mai mic și poate ajunge și mai mic decât este astăzi. Pensionarii – 200 de mii de persoane vor călători gratuit. Ceea ce nu a mai fost. Până acum doar un număr redus călătoreau gratuit, iar alt număr de persoane cu reducere la procurarea abonamentelor. 40 de mii de copii și elevi până în clasa 5-a, vor călători gratuit. Până acum era vorba de copii până la 7 ani. În jur de 18 categorii de persoane, inclusiv vulnerabile, vor călători gratuit.

Ceea ce este foarte important și oamenii trebuie să cunoască! Prețul propus de 6 lei, va fi unicul atât pentru Chișinău cât și suburbii”, a conchis edilul.

Logo_MAN_CEBAN